Un martor în procesul în care finanțatorul Stelei, George Becali, și gărzile sale sunt judecate pentru sechestrare de persoane, a scris în documentul procedural prin care era somat să se prezinte în fața instanței supreme pentru a fi audiat, că nu se prezintă „pentru că îi este frică”, informează MEDIAFAX.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reluat, joi, audierea martorilor propuși de acuzare în cazul Becali, dintre cei citați doar trei s-au prezentat în fața judecătorilor.
În prealabil, instanța a făcut strigarea părților din dosar, constatând că unul dintre martori, citat cu mandat, a refuzat semnarea acestui act și a comunicat că „refuză să dea declarație de frică„. Mențiunea a fost făcută de grefierul de ședință, care nu a făcut alte precizări în sala de judecată.
Un alt martor, Constantin Ghiorfy – fost coordonator șef la firma de servicii de securitate și pază a uneia dintre gărzile europarlamentarului George Becali, Cătălin Otto Zmărăndescu – le-a cerut, joi, magistraților, audierea sa în ședință secretă pe motiv că nu dorește ca numele său să fie asociat cu cel al clanului interlopului Sandu Geamănu sau a altor persoane.
Totodată, Ghiorfy a arătat instanței că ar exista și un posibil conflict de interese în ceea ce-l privește, în sensul că, după incidentul din 26 ianuarie 2009, a demisionat de la firma luptătorului Zmărăndescu.
Instanța a stabilit că nu e vreun conflict și l-a audiat pe Constantin Ghiorfy, care a spus că, în noaptea respectivă, era de serviciu pe zona Pipera, în raza sa de control aflându-se și casa, și barul europarlamentarului Becali.
Martorul a mai arătat că agentul de pază care supraveghea reședința lui Becali l-a informat că limuzina europarlamentarului fusese furată, că a fost găsită ulterior și că „se află în bar persoanele care i-au furat mașina”.
Ghiorfy a spus că s-a deplasat și el la barul unde fuseseră duși cei trei ridicați de oamenii lui Becali. Acolo, a mai arătat martorul, era gălăgie, lume multă, și cele trei persoane „reținute”, „două pe scaun la masă și una pe un tamburel”. Martorul a spus judecătorilor că cei trei sechestrați aveau în fața lor foi, dar că pe perioada șederii lui în bar nu a văzut ca ei să scrie ceva pe colile de hârtie.
Martorul a susținut că cei trei aveau în fața lor pahare și răcoritoare și că” nu s-au exercitat acțiuni de violență asupra lor”, discuțiile fiind unele degajate. Totuși, a precizat martorul, „George Becali le-a spus ceva: «că sunt tineri, să nu mai fure, și că nu știe dacă să îi dea sau nu pe mâna poliției»”.
Un alt martor audiat, joi, a fost Liviu Stan, fratele părții vătămate, Constantin David Stan, care le-a arătat judecătorilor că în noaptea de 26 ianuarie 2009, l-a sunat, în jurul orei 22.00 pe fratele său. La telefon i-a răspuns un bărbat necunoscut, care i-a spus că fratele său „este ok” și că „va ajunge acasă”.
Ulterior, a mai arătat fratele victimei, l-ar sunat pe Alexandru Ilie (zis Sandu Geamănu-n.r.), despre care a precizat că este „prieten de familie” cu fratele său, pentru a-l întreba dacă știe unde este David Stan. Întrebat dacă fratele său i-a povestit a doua zi despre cele petrecute, martorul le-a spus judecătorilor că i s-a spus doar că „s-a bătut cu cineva” fără a-i da alte detalii.
În octombrie 2009, procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) i-au trimis în judecată pe europarlamentarul Gigi Becali, Ștefan Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu, Mihai Mila, Niculae Dumitrașcu, Marcel Popa și pe polițistul Romulus Dumitrescu, pentru lipsire de libertate în mod nelegal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER